Inimă de câine

Iată o întîmplare relatată de ziarul Pravda în numărul său din 9 decembrie 1936.

Lucrurile s-au petrecut la graniţa sovieto-manciuriană. Grănicerii Karaţupa şi Şilov, împreună cu cîinele lor ciobănesc Indus, navigau pe rîul Sulfin, cînd deodată barca lor fu prinsă de o vîltoare şi răsturnată. Cei doi grăniceri şi cîinele căzură în apă. Indus trecu repede rîul şi se aşeză pe mal, aşteptîndu-şi stăpînii.

Mantalele îmbibate de apă, puştile, grenadele, cartuşierele şi cizmele erau o povară grea pentru înotători. Grănicerii începură să se scufunde. Atunci Karaţupa chemă în ajutor pe Indus. Cîinele veni înot la stăpînul său, îi smulse casca de pe cap şi se îndreptă cu ea spre mal. Karaţupa, pe punctul de a se îneca, mai strigă o dată ajutor şi dispăru sub apă. Indus lăsă casca şi se cufundă în apă. îşi înfipse dinţii în umărul grănicerului, îl scoase la suprafaţă şi începu să înoate spre mal. Cînd Karaţupa fu în afară de primejdie, Indus se grăbi să alerge în ajutorul lui Şilov.

— Eu n-am plîns niciodată — mărturisea mai tîrziu Karaţupa — şi cred că nici Şilov nu-i dintre cei fricoşi, dar dacă aţi fi văzut cum sărea Indus la noi, de la unul la celălalt, cum ne lingea faţa şi mîinile, bucurîndu-se de salvarea noastră, nu ne-aţi fi condamnat pentru lacrimile pe care le-am vărsat în noaptea aceea pe malul Sulfinului.

(din cartea Psihologia distractivă a lui K. K. Platonov)